Chestionar privind procesul de elaborare a obiectivelor și strategiei pentru sectorul turistic în județul Timiș în perioada 2018-2028

Read more
Publicat de pe

ECO TIMIȘ – UN NOU PRODUS TURISTIC

eco timis

Râul Timiș – cel mai mare râu interior al Banatului – va deveni până la finalul anului 2018 un nou produs turistic. Avându-și izvoarele pe versanții estici ai Munților Semenic din județul Caraș Severin, râul Timiș străbate până la vărsarea sa în Dunăre, în localitatea Pancevo din Serbia, 339,7 kilometri dintre care 241,2 kilometri în România.

Pe tot acest parcurs, turiștii se vor putea bucura în următorii ani de activități de recreere și instrumente de petrecere a timpului liber oferite prin intermediul proiectului Eco Timiș – un nou produs turistic, RORS-39. Proiectul a demarat în luna iunie 2017 și este implementat de patru parteneri: Centrul de voluntariat și mișcarea de protejare a naturii Pancevo (Serbia), Camera Regională de Comerț și Industrie Pancevo (Serbia), Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș (Timișoara) și Asociația Miltonia (Timișoara).

Un studiu general și hărți realizate în cadrul proiectului vor oferi turiștilor trasee de biciclete care vor urma cărările naturale ce străbat pădurile din apropierea orașului Timișoara sau dealurile și munții din județele Timiș și Caraș Severin; plimbări cu canoe, locuri de pescuit sportiv și plaje amenajate cu mese, bănci și umbrare pe tot parcursul râului Timiș, în locații stabilite împreună cu asociațiile de pescuit și unități administrativ teritoriale din județ; observatoare de păsări în Mlaștinile de la Satchinez și în Pădurea Macedonia din județul Timiș.

Proiectul Eco Timis prevede și achiziționarea de biciclete și canoe pentru activități turistice și a unui catamaran ce va oferi călătorilorposibilitatea de a se descoperi frumusețea apelor din Timiș.

Mai mulți specialiști din domeniu vor fi pregătiți în cadrul unor cursuri și vor primi informațiile necesare pentru promovarea proiectului Eco Timiș – un nou produs turistic. De asemenea, târgurile de turism din România și străinătate vor reprezenta locații anuale de promovare a râului Timiș ca destinație turistică ce leagă astfel două țări, România și Serbia.

Dincolo de creionarea noului produs turistic Eco Timiș, proiectul derulat de cei patru parteneri va pune în valoare și va lega obiective turistice de importanță națională și internațională din vestul României: Sanctuarul de la Parța (Timiș), Cascada Bigăr (Caraș Severin), conace (Hodoni) și mănăstiri (Șag), podgorii și crame (Recaș, Silagiu), orașe și clădiri cu arhitectură unică (Timișoara, Lugoj, Buziaș), locuri de turism și agrement speciale (Secu, Trei Ape, Crivaia, Munții Semenic).