Publicat de pe

Muzica – destinația toamnei în județul Timiș

Date reper: 23 octombrie 2016. Peștera Românești. Filarmonica Banatul.
Toamna aceasta descoperă Timișul! Cel mai vestic județ al României. Un loc unde muzica vă poate duce în spații magice. La propriu și la figurat.
După tradiție, Filarmonica Banatul organizează și în acest an, o nouă ediție a Concertului din Peștera Românești. 2016 este dedicat Zilei Austriei și muzicii vieneze. Timp de mai multe ore, bagheta dirijorului Wolfgang Gröhs, conducătorul Europa Symphony, vă va conduce într-o premieră mondială, pe ritmuri de polcă și vals, prin istoria unui imperiu. Un drum pe care vă invităm să-l descoperim împreună! www.filarmonicabanatul.ro
Înainte și după concert, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș (APDT) vă invită să petreceți câteva zile în cel mai vestic județ al României. Un timp pe care aveți ocazia să îl petreceți în diferite feluri.
Făcând mișcare. www.timisiensisbikers.ro și Clubul Bănățean de Turism vă propun două trasee de parcurs pe biciclete în perioada Concertului din Peștera Românești.
Pe parcursul celor două trasee, ghizii Timisiensis Bikers vă vor însoți în descoperirea celor mai frumoase biserici de lemn din Țara Făgetului, în cele mai frumoase sate ale județului, pe drumuri rar umblate.
Se poate pleca din Timișoara și cu trenul (detalii plecare telefon 0746034062).
Descoperind gastronomia locală. Complexul Turistic Valea lui Liman (www.valea-lui-liman.ro) oferă bucătărie tradițională, posibilități de petrecere a timpului liber și de cazare (tel. 0256.331488 și 0735 012511)
Cumpărând suveniruri. Vatra de olari de la Jupânești, renumită pentru tradiția olaritului, rămâne un reper în tradițiile locale. Meșterii locului vă pot oferi ocazia de a descoperi arta modelării lutului și a sculptatului în lemn ( detalii telefon 0723698207).