Publicat de pe

Promovare Turism Timiș în perioada post-pandemie

Comunicat de presă

Ținând cont de situația dificilă în care se află în prezent afacerile din turism și servicii conexe ca urmare a stării create de pandemie în întreaga lume și în țară și pentru a veni în sprijinul membrilor săi și al operatorilor de turism din Timiș și Banat,
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș demarează o serie de acțiuni de promovare a activităților de turism în perioada post-COVID cu scopul de a reconstrui atmosfera de încredere a vizitatorilor în destinația noastră.
Luând în considerare faptul că Timișoara și județul Timiș reprezintă în continuare o destinație predilectă pentru turismul de business și că, după data de 11 mai, mai multe țări europene vor începe ridicarea restricțiilor de călătorie,
pentru a îmbunătăți și accelera vizibilitatea afacerilor de turism în rândul vizitatorilor interesați de destinația noastră în următoarele luni, APDT Timiș va publica și promova prin intermediul aplicației gratuite Discover Timiș măsurile de securitate a turiștilor aplicate în cadrul afacerilor de turism.
În acest sens, operatorii de turism din regiune au fost invitați să comunice măsurile și deciziile pe care le-au luat în ceea ce privește serviciile pentru siguranța sejurului și experiențelor clienților lor (ex.dezinfectarea locației, reconfigurarea structurii locațiilor de servire, amplasare de dozatoare cu dezinfectant și/sau covorașe cu dezinfectant, echiparea personalului angajat cu echipament coresponzător precum măști, mănuși de protecție, etc) pentru a le prezenta în cadrul materialelor și acțiunilor de promovare turistică realizate de APDT Timiș în perioada următoare.
Ne dorim în acest fel să contribuim la reluarea activităților de turism din Timiș și regiune, așa cum erau înainte de martie 2020 și să sprijinim investitorii din domeniu contribuind la accelerarea reluării activității acestora.
Aplicația Discover Timiș www.discovertimis.com este un ghid turistic digital al regiunii ce oferă conținut despre o gamă largă de servicii și produse de turism, accesată constant de utilizatori din zeci de țări europene și de pe alte continente.
De asemenea, o persoană din cadrul APDT Timiș a fost desemnată și stă permanent la dispoziția operatorilor de turism pentru a-i ghida și ajuta în ceea ce privește demersurile de promovare a afacerii lor prin intermediul aplicației (tel. 0256.406470).
Delia Barbu
Director executiv APDT Timiș