Publicat de pe

Cascada Șopot, în drumeții prin Țara Făgetului

Din dorința de a pune în valoare Patrimoniul cultural și natural al comunei Pietroasa, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș, cu sprijinul Primăriei Comunei Pietroasa, al Regiei Pădurilor Romsilva Timiș, al Consiliului Județean Timiș și Asociația Verde de Banat a realizat proiectul Cascada Șopot, în drumeții prin Țara Făgetului.

Proiectul are o importantă componentă culturală prin conceperea, realizarea și montarea primelor panouri de promovare turistică a producătorilor locali din satele aparținătoare comunei Pietroasa și a permis dezvoltarea infrastructurii de turism din zona Cascadei Șopot.

Proiectul a oferit ocazia de a scoate în evidență tradițiile și obiceiurile din zonă prin îmbunătățirea accesului turiștilor la destinație.

Realizare panouri promovare producători locali

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a realizat, în premieră, conceptul și tipărirea primelor panouri de promovare a producătorilor locali din zona Comunei Pietroasa și a celor aflate în vecinătatea Cascadei Șopot.

Astfel, angajații asociației, cu sprijinul reprezentanților Asociației Verde de Banat, s-au deplasat în comunele amintite și au luat legătura cu reprezentanții producătorilor locali din zonă, cu persoanele care duc mai departe tradiții ale locului precum culesul fructelor de pădure pe timpul verii, pășunat, creșterea animalelor, apicultură, cultivarea produselor bio în gospodăriile și livezile proprii.

Pe baza datelor strânse îîn teren a fost creată a o bază de date și au fost strânse imagini relevante pentru realizarea graficii panourilor de promovare turistică, au fost achiziționate materialele necesare și a au fost tipărite panouri 5 panouri. Cu sprijinul Primăriei Comunei Pietroasa, acestea au fost montate în cinci locuri relevante, cu vizibilitate pentru călători și turiștii care ajung în areal.

Refacere și dezvoltare infrastructură de turism în zona Cascadei Șopot

Cu sprijinul Regiei Pădurilor Romsilva Timiș și a membrilor Asociației Verde de Banat, prin intermediul proiectului APDT Timiș a reușit să îmbunătățească accesul călătorilor și al turiștilor spre Cascada Șopot, una dintre cele două locații de acest gen din județul Timiș.

Timp de două săptămâni, mai multe echipe mixte de lucratători au igienizat accesul spre cascadă, au fost amenajate locuri de odihnă și servit masa pentru turiști și a fost accesibilizat drumul. Folosind în exclusivitate materiale naturale – piatră și lemn- respectând mediul înconjurător, echipele Asociației Verde de Banat ajutate de specialiști de la Regia Pădurilor Romsilva Timiș au amenajat trepte din lemn și mână curentă pe porțiunile de teren abrupt, îmbunătățiri absolut necesare pentru turiștii în etate sau cei care ajung la cascadă pe vreme nefavorabilă.

Parteneriatul:

Parteneri în organizarea evenimentului au fost Regia Pădurilor Romsilva Timiș, Primăria Comunei Pietroasa, Asociația Verde de Banat

Impactul scontat:

Proiectul a avut ca scop punerea în lumină a patrimoniului cultural și natural al Comunei Pietroasa și din împrejurimile Cascadei Șopot și a reușit să ofere toate premisele de imagine și dezvoltare a zonei prin promovarea producătorilor locali și accesibilizarea zonei din proximitatea Cascadei Șopot.

Concluzii:

Situația creată de pandemia de coronavirus a dus la dezvoltarea activităților de turism individual de tip drumeții, iar Cascada Șopot atrage în permanență un număr tot mai mare de vizitatori care vin atât din județele vecine – Arad, Caraș, Hunedoara – cât și din țară. Accesibilizarea drumului spre cascadă prin intermediul proiectului va facilita accesul acestora la frumusețile naturale ale Timișului, în timp ce promovarea producătorilor locali din zonă prin materialele de tip outdoor panouri va oferi posibilitatea dezvoltării economice a zonei, contribuind astfel la păstrarea patrimoniului cultural, a tradițiilor și obiceiurilor locului.

Mai multe informatii si un film al evenimentului pot fi gasite si pe pagina de facebook Turism Timis și pe adresa facebook Turism Timis.