Archives

Publicat de pe

Promovarea turismului de weekend și incoming

 

VINDEM EXPERIENȚE. CĂLĂTOREȘTE ÎN TIMIȘ!

Promovarea turismului de weekend și incoming

 

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT)  în județul Timiș a organizat duminică,  4 octombrie 2015, la Bastionul Theresia Timișoara,  un prim eveniment de promovare a turismului de weekend și incoming,  intitulat “Vindem experiențe. Călătorește în Timiș!”.

Conform tendințelor actuale în domeniul călătoriilor, potrivit cărora tot mai mulți turiști își aleg destinațiile de vacanță în funcție de experiențele pe care le poate oferi o zonă sau alta, APDT și-a propus se aducă la un loc factori implicați în domeniul turismului de incoming din Timiș,  membrii asociației și entități cu activitate în domeniul turismului cu scopul de a promova ofertele actuale pentru Timiș, Banat și România, dar și de a creiona oferte care să pună în lumină aceste spații.

De asemenea, pe parcursul zilei de 4 octombrie, a avut loc  discuții între  reprezentanți ai agențiilor de turism, hotelierilor, ai celor care desfășoară activități de turism în județ și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Timiș pentru a iniția o colaborare în domeniul turismului, a discuta și a face propuneri  de proiecte în acest domeniu care pot genera numeroase avantaje tuturor celor implicați.

La eveniment au fost invitați să participe reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș și Primăriei Timișoara, ai  primăriilor din județ, organizații neguvernamentale și operatori din domeniul turismului, agenții de turism, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Institutului Intercultural Timișoara, ai Clusterului de Turism și ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș,  profesori, elevi și studenți.

Evenimentul  a avut loc între orele 10-18, iar programul a cuprins mai multe activități prezidate de Călin Dobra, președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș și vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. Astfel, între orele 10,30 -12,00  a avut loc prezentarea mai multor teme de către invitați: Gabriela Petcana, Agenția de Turism Ultramarin – Turismul școlar, Ladislau Domolki, inspector școlar general ISJ Timiș – Tabere și excursii în Timiș/Banat, Ruxandra Adam, ADETIM – Festival Medieval Timișoara 2016/2017, Camelia Fenchea, Agenția de Turism King Travel – Amenajare locuri de îmbarcare-debarcare turiști în Timișoara, Monica Sere, Redona Travel  – Discovering Culture. Building Values – Timișoara în șapte teme, Simona Neumann, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană  – noul concept Shine your light – Light up your city, iar Corina Răceanu,  membru Team Europe – Romania, Reprezentanța Comisiei Europene  a vorbit despre  Valorificarea   patrimoniului   cultural  și   natural   pentru   dezvoltare   turistică din perspectiva Uniunii Europene.

Cei prezenți au avut, de asemenea, ocazia de a admira sute de fotografii de călătorie adunate sub titlul  „50 de ani cu aparatul prin munți”  într-o expoziție realizată și prezentată de pasionatul Decebal Nedela

Pe parcursul evenimentului, copiii care au trecut  pe la Bastion au avut ocazia de a vedea și de a exersa arta olăritului de la meșterul Marin Barbos din Jupânești, care s-a aflat acolo cu roata de olar și a executat diferite obiecte din lut.

De asemenea, parașutiștii de la GoJump au oferit  vizitatorilor demonstrații de pliere și execuții cu parașuta.

Vizitatorii au avut  șansa de a câștiga premiile unei tombole, iar acestea au fost următoarele: un weekend în România pentru o familie cu copii – Agenția de Turism Ultramarin, un prânz de două persoane la Pensiunea Stejarul din Bazoș – Pensiunea Stejarul, un Curs de parașutism Static Line – Clubul de parașutiști GoJump.ro,  un album inedit de turism în Timiș – APDT și  un weekend pentru 2 persoane la Hotel Parc Buzias cu mic dejun si acces la piscina.

La standuri s-au aflat reprezentanți ai Clubului Bănățean de Turism, ai Agenției de Turism Ultramarin, Agenției de Turism King Travel, Asociației Parachute Club Sportiv, ai Redona Travel, Bega Turism, ai Stațiunii Băile Calacea, ai Euroregiunii DKMT, ai Complexului Turistic Zolt, Adetim, ai Pensiunii Schwabenhaus, ai Stațiuni Balneoclimaterice Buziaș și ai Muzeulului Traian Vuia, ai Centrului de Cultură și Artă  Timiș – Olari Jupânești, ai Restaurantului Pensiune Stejarul Bazoș, ai Speotimiș, Merg in Banat și alții.

Delia S. Barbu

[nggallery id=”4″]

Publicat de pe

Promovarea turismului de weekend și incoming

VINDEM EXPERIENȚE. CĂLĂTOREȘTE ÎN TIMIȘ!
Promovarea turismului de weekend și incoming
4 octombrie 2015
 
Bastionul Theresia Timișoara
 
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT)  în județul Timiș organizeaza duminică,  4 octombrie 2015, la Bastionul Theresia Timișoara, un eveniment de promovare a turismului de weekend și incoming,  intitulat “Vindem experiențe. Călătorește în Timiș!”.
 
Conform tendințelor actuale în domeniul călătoriilor, potrivit cărora tot mai mulți turiști își aleg destinațiile de vacanță în funcție de experiențele pe care le poate oferi o zonă sau alta, APDT își propune se aducă la un loc factori implicați în domeniul turismului de incoming din Timiș,  membrii asociației și entități cu activitate în domeniul turismului cu scopul de a promova ofertele actuale pentru Timiș, Banat și România, dar și de a creiona oferte care să pună în lumină aceste spații.
De asemenea, pe parcursul zilei de 4 octombrie, este programată o întâlnire  a reprezentanților agențiilor de turism, hotelierilor, a celor care desfășoară activități de turism în județ și reprezentanți ai Primăriei Timișoara pentru a iniția o colaborare în domeniul turismului, a discuta și a face propuneri  de proiecte în acest domeniu care poate genera numeroase avantaje Timișoarei și județului Timiș.
La eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș și Primăriei Timișoara, ai  primăriilor din județ, organizații neguvernamentale și operatori din domeniul turismului, agenții de turism, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Institutului Intercultural Timișoara, ai Clusterului de Turism și ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș,  profesori, elevi și studenți ș.a.
Evenimentul va avea loc între orele 10-18.
Programul poate fi descarcat de aici : apdt draft program eveniment bastion
invitatie
Publicat de pe

ZILELE LACULUI SURDUC-20-21 IUNIE 2015

Programul desfășurat al activităților

SÂMBĂTĂ, 20 IUNIE

16,00 – Deschiderea oficială

16,30 – Demonstrații aeriene  – prima lansare

Avionul Cesna 183 lansează deasupra lacului 4 parașutiști (2 cu fumigene, 2 cu steaguri). Aterizare în lac.

17,00 – Aeroclubul Charlie Bravo Șiria, Arad – Decolare motodeltaplan – acrobații – aterizare  

Decolare avioane în formație + motodeltaplan 

17.30 – Decolare motoparapante

18,00 – Probă caiac – 6 caiace  – 4 caiac simplu + 2 caiac dublu TM+AR

2 Dragon Boat 1 TM + 1 AR – activitate interactivă

18,30 – Demonstrații aeriene – a doua lansare

Avionul Cesna 183 lansează deasupra lacului 4 parașutiști (2 cu fumigene, 2 cu steaguri). Aterizare în lac.

19,00 – Probă skifuri – Asociația județeană de canotaj județul Timiș +Arad

20,00 – Concert AM Band

22,30 – Foc de artificii

 

DUMINICĂ, 21 IUNIE

8,00 – Concurs de pescuit

12,00 – ISU Banat – defilare 10 ambarcațiuni

  • – exerciții scafandri căutare/salvare înec
  • – la mal, exercițiu descarcerare

13,30 – Probe speciale caiac campioana mondială Adriana Paraschiv

Probă canotaj – echipaj  invitat din Serbia, Zrenjanin

14,00 – Muzică populară ( Soliști:  Benone Sinulescu, Vasile Conea, Liliana Savu Badea, Marius Cârnu, Otilia Radu, Gabi Zaharia, Ramona Mihai, Vetuța Merticariu, Simona Nicolae, Mircea Cîrțișorean, Andreea Dragoman;  Ansamblul Cununa Vețelului, Hora Belințului, Armenișana – Armeniș, Bujoreana – Traian Vuia, Ansamblul Bocșana, Ansamblul Folcloric Ramna – Caraș)

17,00 – Închiderea manifestării 

 

 

Pe parcursul ambelor zile, pe lac se vor putea efectua plimbări cu vaporașul electric, cu hidrobicicletele, caiacul și catamaranul. Pe mal vor exista locații unde copiii vor putea desfășura activități de aventură și distracție, tiroliană.

De asemenea, în zonă se pot efectua drumeții, se poate vizita Biserica de lemn de la Zolt, iar doritorii pot face plimbări cu ATV-ul sau cu poneii, la pensiunea din localitate.

 

Cazare în zona Lacului Surduc

www.laculsurduc.ro 

Complex turistic Zolt, www.complexturisticzolt.ro

Restaurant – Pensiune La Dănilă, Gladna Română, tel. 0256 312808

Pensiunea Foișor, Făget, tel. 0256 325321

Complex turistic Valea lui Liman, www.valea-lui-liman.ro

Alte informații Centrul de Informare Turistică Fârdea, www.fardea.dsnet.ro

Publicat de pe

A început programul special “Vacanţe la ţară”!

ANTREC România anunţă derularea ediţiei a XXV-a, de primăvară, dar şi aniversară, a programului “Vacanţe la ţară”, în perioada 3 mai – 19 iunie 2015.

Destinatarii programului sunt turiştii de toate categoriile, care vor să descopere viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi nu în ultimul rând, să mănânce tradiţional româneşte.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a propus valorificarea programului şi prin agenţiile de turism membre, la fel ca la ediţiile anterioare.

Iată care sunt tarifele recomandate pensiunilor pentru actuala ediţie a programului “Vacanţe la ţară”:
– pensiuni de 2 margarete 175 lei/ persoană
– pensiuni de 3 şi 4 margarete 225 lei/ persoană
– pensiuni de 5 margarete 290 lei/ persoană

În tarif sunt incluse 5 nopţi de cazare în cameră dublă, respectiv 6 zile, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.

Rezervările se pot face direct la pensiune, prin agenţiile membre ANAT, prin filialele ANTREC. Filialele ANTREC participante sunt: Alba, Argeş (Rucăr), Bihor (Băile Felix, Băile 1 Mai, Remeţi), Braşov (Bran, Moieciu, Râşnov, Teliu, Timişul de Jos, Zărneşti), Constanţa, Covasna (Balvanyos, Dalnic, Târgu Secuiesc), Gorj (Cartiu, Baia de Fier, Peştişani, Tismana), Iaşi (Codrii Paşcanilor), Maramureş (Botiza, Deseşti, Şieu, Rozavlea, Poienile Izei, Săpânţa, Borşa), Mehedinţi (pensiuni din Clisura Dunării/Cazanele Dunării), Neamţ (Ceahlău, Pipirig) şi Prahova (Slănic Prahova).

Pe parcurs vor mai adera şi alte pensiuni, inclusiv din alte regiuni.

Toate amănuntele vor fi publicate permanent pe site-ul www.vacantelatara.ro.

Publicat de pe

Copii la drum – Trasee turistice în Timiș

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș a organizat marți, 7 aprilie, ora 13, la ecluza de la Sânmihaiu Român, o acțiune de promovare a obiectivelor turistice din județul Timiș. Acțiunea a fost denumită Copii la drum – Trasee turistice în Timiș și a fost cofinanțată de Consiliul Județean Timiș. Evenimentul a vizat elevi din școlile timișene și a avut loc în cadrul Săptămânii Școala altfel.

Astfel, la eveniment au fost prezenți 64 de invitați, elevi din clasele I-IV din Școala generală cu clasele I-VIII Dumbrăvița, de la Liceul Pedagogic Carmen Sylva Timișoara și elevi din clasele V-VIII de la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau Timișoara, profesorii lor și numeroși părinți. Alături de aceștia, la eveniment s-au mai aflat 5 voluntari , studenți de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, care au ajutat la derularea evenimentului, reprezentanți ai Apelor Române, care au oferit celor prezenți informații despre ecluza de la Sânmihaiu Român și despre proiectul de realizare a pistei de biciclete România- Serbia, reprezentanți ai mass media locale și Marian Vasile, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Participanții la eveniment au avut ocazia să se plimbe cu biciclete, role sau trotinete pe pistă și au primit informații despre proiectul de realizare a pistei de la specialiștii Apele Române și despre obiectivele turistice ale județului Timiș, de la reprezentanții APDT.

Cu această ocazie, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a lansat o primă serie de pliante care promovează obiective turistice din județul Timiș sub motto-ul Petrece-ți vara în Timiș! Aceste pliante au fost oferite și vor fi distribuite prin Centrele de informare turistică din Timișoara și din județ.

Tot în cadrul acțiunii din 27 martie, copiii au avut ocazia să se distreze două ore pe cea mai lungă pistă de biciclete asfaltată din țară alături de animatori, iar la final au primit diplome și cadouri de participare.

[nggallery id=”2″]

Delia Barbu

Director APDT

0722 378391

www.turismtimis.ro

Publicat de pe

Conferinta Turism in Timis – Buzias, 27 februarie 2015

Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului (APDT) in judetul Timis a derulat vineri, 27 februarie 2015, in statiunea balneoclimaterica Buzias prima conferinta Turism in Timis – asteptari, probleme si solutii. La eveniment au luat parte 70 de invitati, reprezentanti ai asociatiilor si organizatiilor neguvernamentale de turism din Romania si din judet, reprezentanti ai institutiilor publice din Timis (primarii, Consiliul Judetean Timis) si ai institutiilor private cu activitate in turism.

Am reusit ceea ce ne-am propus prin aceasta actiune: sa atragem atentia – fiecare participant – asupra activitatii noastre si asupra obiectivelor pe care le avem, sa prezentam, pe rand si impreuna, parte din activitatea turistica ce vizeaza judetul Timis, problemele fiecaruia si, mai ales, asteptarile si posibilele solutii. Intentia asociatiei este de a crea astfel, cat mai rapid, un parteneriat public-privat, un parteneriat format din entitati care au acelasi scop – promovarea turismului in Timis si Banat – care sa aduca beneficii fiecaruia personal si, in final, turistilor care viziteaza judetul.

Statisticile arata ca, pe langa numarul mare de turisti de afaceri prezenti in special in Timisoara, exista un numar de vizitatori interesati sa afle si ce are judetul de aratat. Motiv pentru care APDT isi propune ca, in paralel cu realizarea strategiei turistice a judetului Timis, sa promoveze permanent in lunile urmatoare, alaturi de agentii de turism, agenti economici si alti parteneri, obiective turistice existente in judet, viabile (indiferent ca este vorba despre trasee turistice sau pensiuni, activitati de turism sau proiecte europene care au ca finalitate dezvoltarea turismului in judet).

Astfel, intre actiunile pe care APDT doreste sa le deruleze in perioada urmatoare se numara si proiectul Copii la drum – trasee turistice, un proiect care se va desfasura in luna aprilie, in cadrul Saptamanii altfel si care isi propune promovarea pistei de cicloturism de pe malul canalului Bega.

 

Pe de alta parte, avem bucuria de a va anunta ca intre membrii Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului in Timis , alaturi de cele 33 de primarii din judet si CJT, se vor numara si ANAT (Asociatia Patronala a Agentiilor de Turism din Romania, www.anat.ro) si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului.

De asemenea, mai multi profesori universitari in domeniu si-au exprimat dorinta de a deveni membri in APDT Timis.

In plus, conferinta de la finalul lunii februarie a deschis cai concrete de colaborare cu lumea universitara. Mai precis, in perioada urmatoare APDT va incerca, impreuna cu profesori de la Universitatea de Vest Timisoara, sa completeze baza de date existenta la Muzeul de Arta Populara Iulia Folea Troceanu din Buzias. Si, in colaborare si cu sprijinul Primariei Buzias, se doreste deschiderea acestui muzeu saptamanal, pe o anumita perioada de timp, astfel incat obiectivul sa fie promovat constant de asociatie pentru vizite permanente.

In atasament veti gasi lista participantilor la conferinta de la Buzias si datele de contact ale acestora.

Multumim inca o participantilor de la conferinta si ii asteptam pe toti cei interesati alaturi de noi la viitoarele actiuni.



 [nggallery id=”1″]

Publicat de pe

Turismul în județul Timiș

Interviu acordat de Călin Dobra, președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Tursimului în Timiș

 

calin-dobraPunctele de atracție turistică în județul Timiș nu excelează în număr, ci în calitatea lor. Indiferent că se pornește din Piața Unirii, unde se află Muzeul de Artă și lucrările valoroase pe care le deține și se ajunge la unicitatea Bisericii de lemn din Groși, că un turist alege să vadă Lacul Surduc sau Mănăstirea Partoș, Muzeul Traian Vuia sau Peștera Românești, toate aceste puncte au un potențial turistic uriaș, care în prezent nu este suficient exploatat și promovat.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș își propune tocmai acest lucru, promovarea unor obiective despre care mulți timișeni știu încă destul de puține, și sunt vizate în egală măsură obiective din Timișoara sau județ, obiective turistice naturale, culturale sau istorice.

Dacă pentru Timișoara se pot aminti Muzeul de Artă, Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Banatului (încă închis pentru renovare) sau Bastionul Cetății, în județ, obiectivele turistice pot fi nuanțate mai mult.

Astfel, deși sunt puține, există obiective importante în turismul balnear și aici trebuie amintită stațiunea Buziaș, însă prezența izvoarelor minerale și termale în zona unor localități precum Pișchia, Banloc, Comloșu sau Ciacova, continuă să țină ridicat interesul în dezvoltarea acestui sector.

În turismul cultural și istoric, obiectivele turistice sunt numeroase și vizează atât locațiile din Timișoara , amintite mai sus, cât și județul.

Sunt foarte multe de amintit. Cula de la Ciacova, bisericile de lemn din zona Făgetului – zonă unde se pot dezvolta trasee turistice pe diferite teme precum cea a ceramicii sau sculpturii în lemn -, parcurile dendrologice de la Bazoș sau cel din Valea Homojdiei, care trebuie reamenajat, sau Castelul Nako din Sânicolau Mare, toate pot fi promovate pe harta turistică a județului Timiș.

În turismul rural există obiective majore de atracție, slab dezvoltate, însă. Zonele de creație artistică cum este satul Jupânești sau de etnofolclor precum Românești, satele de interes vânătoresc, precum Pișchia, sau sate cu monumente istorice cum sunt Traian Vuia sau Lenauheim pot fi promovate cu succes și se dorește aceasta în turismul din Timiș.

În turismul de afaceri este preferată Timișoara datorită amenajărilor specifice existente (săli de conferințe multivalente sau cazare cu grad ridicat de confort). Buziașul se mai poate consolida ca un punct important în turismul de afaceri în Timiș într-un viitor apropiat.

Nu în ultimul rând se pot aminti unele dintre cele mai frumoase și interesante locuri din Timiș. Peșterile din estul județului – Românești sau Peștera Albastră – lacul Surduc, zona Nădrag, Valea lui Liman reprezintă puncte de atracție importante în turimul județului.

Dacă turismul montan este slab reprezentat în Timiș – aici putând însă aminti interesul pentru amenajarea zonei Nădrag – , pădurile din jurul Timișoarei și a celor din județ pot deveni puncte de atracție pentru turiști. De la Pădurea Verde, Pădurea Giroc sau Pădurea Recaș , toate pot oferi posibilități de loisir prin amenajarea unor zone de agreement, a unor poteci de acces sau chiar a unor poteci pentru călărie sau cicloturism.

Canalul Bega reprezintă în sine un obiectiv turistic, iar crearea pistei de cicloturism și posibilitățile de navigare continua să atragă atenția turiștilor asupra ei.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș își propune pe de o parte să promoveze trasee turistice viabile, vizând atât obiective naturale, cât și obiective culturale prin punerea în comunicare și colaborare a Centrelor de informare turistică din județ, iar pe de altă parte, să extindă aria de interes de la turismul de afaceri către turismul de weekend. În acest sens, Asociația are în vizor proiecte care să creioneze trasee turistice special destinate elevilor, trasee care se referă la obiective istorice, culturale sau naturale ce pot stârni interesul copiilor și adolescenților.

Exemple elocvente în acest sens sunt Muzeul Traian Vuia și istoria acestui mare inventator român, cu toată istoria sa și a primului său zbor; Bisericile de lemn din zona Margina sau Casele memoriale și conacele din vestul Timișului.

În vestul județului Timiș poate fi pus în continuare accentul pe circuitele transfrontaliere promovate prin DKMT.

Există obiective turistice în Timiș precum cele din zona Bogda sau zona viticolă Recaș, unde trebuie dezvoltată infrastructura rutieră pentru a putea crește accesul turiștilor.

Unele zone care, deși au potențial touristic, sunt mai puțin cunoscute și promovate – Pajiștea cu narcise de la Bătești, Mlaștinile Murani sau Pădurea Bistra – rămân și ele în vizorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, ca și peșterile din estul județului, mănăstirile din sud sau muzeele și casele memoriale din vest.

Colaborarea și punerea în comun a acestor obiective și a unei strategii alături de actorii implicați în ceea ce înseamnă turism în județul Timiș – pornind de la cercetători, profesori universitari, instituții publice, organizații neguvernamentale sau agenții de turism – reprezintă unul dintre punctele cheie ale activității Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș.

 

Interviu aparut in Ofensiva Expozitionala, supliment al periodicului regional Ofensiva Economico-Financiara, noiembrie 2014