Archives

Publicat de pe

Vară în Metropolă

Experiențe în apropiere de Timișoara, accesate cu mijloacele de transport în comun

Ospitalitate de-a lungul Pistei de biciclete România-Serbia

Turul virtual al evenimentelor Revoluției din 1989

 

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș în cadrul programului TimCultura 2022, lansează în premieră un nou produs turistic destinat în egală măsură locuitorilor orașului, cât și turiștilor români sau străini care vizitează destinația. Este vorba despre un produs care folosește infrastructura de transport locală și răspunde atât așteptărilor pe care le au locuitorii orașului în ceea ce privește legăturile de transport spre obiective turistice din proximitatea metropolei, cât și avizului Comitetului European al Regiunilor care, în 2020, a susținut că trebuie să se ia măsuri în ceea ce privește îmbunătățirea modelelor actuale de turism și transport, urmărind sustenabilitatea deplină a acestora din punct de vedere social, economic și al mediului. Produsul, intitulat, Vară în Metropolă, se adresează tuturor categoriilor de vârstă sau preocupări, atât grupurilor de tineri cât și seniorilor sau familiilor cu copii și are trei componente:

  •  Harta liniilor metropolitane și prezentare obiectivelor turistice care pot fi accesate cu acestea
  • Harta pistei de biciclete Timișoara-Serbia și prezentarea serviciilor industriei ospitalității și a obiectivelor ce pot fi accesate de-a lungul acesteia
  • Primul Tur virtual al evenimentelor Revoluției din 1989, un material care își propune să treacă peste generații poveștile eroilor din Decembrie 1989 de la Timișoara

 

Călătorii în Timiș pe liniile de transport metropolitan

Vrei să vizitezi Conacul de la Hodoni sau să admiri Turnul Pompierilor din Giarmata? Să mergi pe urmele șvabilor de la Șandra? În premieră, Turism Timiș lansează un produs care folosește infrastructura de transport locală pentru promovarea turismului cultural în județ. Produsul răspunde atât așteptă­rilor pe care le au locuitorii orașului în ceea ce privește legăturile de transport spre obiective turistice din proximitatea metropolei, cât și tendinței actuale de îmbunătățire a modelelor de turism și transport, urmărind sustenabilitatea deplină a acestora din punct de vedere social, economic și al mediului (Comitetul European al Regiunilor, 2020).

Poți să călătorești pe baza unui bilet de 4 lei sau cu abonament valabil pe toate liniile, cu familia sau prietenii. Poți folosi un bilet pe suport de hârtie sau poți plăti cu telefonul, iar pensionarii, elevii, studenții pot călători gratuit sau cu abonamentul general.

Turism Timiș propune o serie de obiective ce pot fi vizitate folosind mijloace de transport în comun care pornesc din Timișoara, însă lista liniilor metropolitane completă poate fi găsită direct pe pagina STPT, alături de amănunte privind programul actualizat și costul exact al transportului și modalitățile de plată.

M36 – Sânmihaiu Român, Sânmihaiu German

M46 – Șag

M41 – Sânandrei, Carani, Băile Calacea, Orțișoara, Seceani

M48 – Cornești

M45 – Dumbrăvița

M42 – Covaci

M22- Albina, Moșnița Nouă

M27 – Ianova

M47 – Satchinez

M35 – Muzeul Satului Bănățean

M49 – Giarmata, Cerneteaz

M50 – Șandra

M51 – Pădureni

M52 – Variaș

Traseu M41 Timișoara – Sânandrei – Carani

Castelul Mercy Carani

Castelul Mercy a fost construit în anii 1733 – 1734 și este declarat monument istoric. Numele îi vine de la contele Claudius Florimund Mercy, născut în Lorena, numit guvernator al Banatului după Pacea de la Passarowitz, când Imperiul Otoman a acceptat să cedeze Imperiului Habsburgic teritoriile cucerite. După 1948, castelul din Carani a fost naționalizat și transformat în sediul C.A.P. din localitate, funcționalitate păstrată până în anul 1989.  După 1989, castelul a fost restituit unui urmaș din Austria, care nu s-a ocupat de el, astfel că în prezent a devenit o ruină.

Localizare: Acesta se găsește în Satul Carani din județul Timiș, la jumătatea drumului dintre Timișoara și Arad, numărându-se printre cele mai vechi clădiri din regiunea Banatului.

Orar de vizitare: –

Cost intrare: Gratuit

 

Traseu M42 Timișoara – Covaci – 1 mijloc de transport

Anette Resort Covaci

Situat la marginea satului Covaci, Anette Resort dispune de restaurant, 21 camere personalizate, SPA si piscina exterioara. Programul pentru piscina exterioara este de Marti pana Duminica in intervalul orar 10:00 – 21:00, lunea fiind inchis.

Localizare: Strada Principala 125, Covaci

Cost intrare: http://www.anette-resort.ro/

Contact: Recepție 0724 390 488

 

Traseu M48 Timișoara – Orțișoara – Cornești – Călacea – Seceani

Orțișoara

În anii 1784 și 1785 se găsesc în acte diverse denumiri pentru această localitate. Abia în a doua jumătate a anului 1785 apare denumirea „Orczydorf“. Cel care a dat numele a fost baronul Ladislau Orczy, cel care în momentul colonizării era președintele administrației camerale din Timișoara.

Situl de la Cornești

Situl este foarte întins, având o suprafață de 1800 ha (ceva mai puțin de 5 km x 4 km), respectiv se întinde paralel cu DN 69 între localitățile Cornești și Orțișoara. Este considerat a fi cel mai mare câmp fortificat din Europa. Este compus din patru valuri de pământ (ca toponim sunt cunoscute sub numele de ”iarcuri”, ca și în alte părți din Banat unde se află valuri de pământ). Cel provenind din epoca bronzului, care îl înconjoară pe primul (central) are formă dreptunghiulară cu colțuri rotunjite. Situl s-a aflat întotdeauna sub teren agricol, cauză pentru care valul al III-lea și al IV-lea, numărate de la interior spre exterior, sunt aplatizate. În acest context, valul al IV- lea este mai aplatizat decât al III-lea, fapt pentru care se vede mai greu în teren. Valul al III-lea se distinge cu oarecare dificultate la 700 m de la șosea. În schimb, valul al II-lea și valul I sunt foarte vizibile și au dimensiuni atât de mari, încât vizitatorul neavizat le poate considera forme de relief și nu intervenție de natură antropică. Ca punct de interes maxim din tot acest complex uriaș este poarta valului al II-lea.

Băile Călacea

Situată în Câmpia Banatului, la 25 km de Timișoara și 30 km de Arad, la o altitudine de 117 metri, se află stațiunea Băile Călacea. Apele termale de aici au temperatura de 38 – 40 grade, fiind recomandate pentru boli ale aparatului locomotor, pentru sistemul nervos periferic, pentru afecţiuni reumatismale degenerative, precum şi pentru gastrite sau afecţiuni hepato-biliare. Băile calde sunt contraindicate persoanelor cu hipertensiune arterială sau suferinzilor de tumori maligne, boli infecţioase, insuficienţă cardiacă sau tuberculoză.

În afara băilor cu apă termală, în baza de tratament de la Băile Calacea, turiștii pot beneficia de diverse tratamente: kinetoterapia, electroterapia, terapie laser, împachetări cu parafină, diadinamice, masaj sau băi de lumină. Zona de agrement a stațiunii include un ștrand dotat cu un bazin olimpic cu apă termală și terenuri pentru practicarea diverselor sporturi. Parcul din stațiune ocupă o suprafață de aproape 14 ha, aici găsindu-se arbori seculari, o pădure de salcâmi, molizi și alte specii vegetale deosebite. În interiorul parcului de la Băile Călacea se află un lac cu nuferi albi și o mică gradină zoologică.

Contact: 0256379612

Cetatea de la Seceani

Cetatea are trei valuri eliptice din pământ. Starea de conservare este bună, dar vegetația care o acoperă este destul de viguroasă. Este amplasată în centrul localității. Poarta cetății, invadată de lăstăriș, se găsește în locul în care incinta exterioară prezintă o întrerupere pe partea dinspre Biserica Ortodoxă, aflată peste o vale seacă, la câteva sute de metri, spre nord-est.

 

Traseu M47 Timișoara – Bărăteaz – Satchinez – Hodoni 

Rezervația de la Satchinez

ECO Timiș Traseul 1 pornește din Timișoara ocolind majoritatea șoselelor circulate și ne duce spre rezervația ornitologică din Satchinez, supranumită și Delta Banatului.
Din dreptul Muzeului Satului  se urmează drumul forestier prin Pădurea Verde spre Acumularea Dumbrăvița și mai departe pe Bulevardul Ghioceilor. DJ 691 se traversează  în sensul giratoriu de la ieșirea din Dumbrăvița iar drumul de centură DNCT se trece pe sub podul ce trece peste râul Beregsău
Urmărește mai departe drumul comunal DC 58, de la sensul giratoriu Covaci până aproape de intrarea în Covaci , apoi virează la stânga pe drumuri de exploatare.
Subtraversează drumul național E 671 pe sub podul peste Bega Veche, apoi urmează pe digul Bega Veche până la podul DJ692 peste Bega Veche, la intrare în Sânandrei.
Urmează drumul principal prin localitate până la Primăria Sânandrei, apoi virează la stânga pe strada Tineretului spre direcția satului Hodini, urmând până acolo drumul comunal DC37. De aici se continuă traseul mai departe spre Satchinez.
In localitatea Satchinez se intersectează cu DJ693 până imediat înainte de intersecția cu calea ferata când se virează la stânga pe drumul de exploatare DE367 – DE371 până la Rezervația Satchinez.

Localizare: Satchinez

Orar de vizitare: Liber

Cost intrare: Gratuit

Contact: Primăria Satchinez  0256 379 500

Conacul de la Hodoni

În anul 1840 se construieşte “curia” (conacul) familiei de baroni, amplasată pe un domeniu care cuprindea numeroase clădiri anexe, parcuri, plantaţii de arbori şi alei. Amplasamentul domeniului, vizibil în hărţi din anii 1860, este identic cu cel de astăzi. Conacul este azi proprietate privată și este deschis organizării de evenimente private.

Localizare: str. Gării nr.3, Hodoni

Orar de vizitare: http://www.conaculhodoni.ro/ro

Contact: 0724 320468

 

Traseu M46 Timișoara – Șag – Șag Mănăstire

Mănăstirea Timișeni Șag

Este o mănăstire de maici, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (29 august), situată la aproximativ 14 km de Timișoara, în localitatea Șag. A fost ctitorită de către mitropolitul Vasile Lăzărescu, în 1944. Dispune de anexe pentru atelierele de țesătorie și pictură de icoane. A fost desființată în timpul regimului comunist. A fost reorganizată prin grija Î.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu

Dispune de posibilități de cazare pentru pelerini.

 

Experiențe de-a lungul Pistei de biciclete România- Serbia

Realizarea celei mai lungi piste de bicicletă asfaltate din România, pista care leagă Timișoara de Serbia de-a lungul râului Bega, a contribuit în anii imediat următori la dezvoltarea serviciilor din industria ospitalității în aria riverană acestui râu și a activităților de ecoturism. Mai mult decât atât, satele aflate în imediata apropiere a pistei au activat o serie de elemente locale menite să atragă turiștii și să crească numărul de vizitatori de la ei din destinație.

 

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a realizat o Hartă a obiectivelor care pot constitui o destinație pentru orice iubitor de experiențe noi în apropierea Metropolei.

Astfel, harta cuprinde date de identificare a locațiilor și experiențelor pe care acestea le oferă, modalități de accesare, dar și obiectivele turistice ce pot fi descoperite în satele riveran Begăi, de-a lungul pistei de biciclete România-Serbia.

Primul tur virtual al evenimentelor Revoluției din 1989: Eroii nu mor niciodată

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș în parteneriat cu Asociația Memorialul Revoluției a realizat Primul tur virtual al evenimentelor Revoluției din 1989. 

Într-un timp al digitalizării și al diversificării experiențelor aducem poveștile eroilor și evenimentele din Decembrie 1989 în atenția generațiilor tinere, tot mai interesate de tehnologie, și oferim destinației noastre posibilitatea de a prezenta, prin intermediul ochelarilor VR, informații despre acest moment definitoriu în istoria noastră, ca o invitație de a descoperi spiritul liber al oamenilor. Scopul demersului este de a promova această parte a identității destinației noastre în rândul generațiilor tinere, al celor care nu au trăit direct momentele din 1989, pentru a păstra vie memoria eroilor și spiritul de libertate al Timișoarei. Astfel, în colaborare cu Asociația Memorialul Revoluției din 1989 a fost realizat un tur virtual al locațiilor unde a început și, mai apoi, s-au desfășurat evenimentele din 1989, dar și din interiorul muzeului, iar acest tur poate fi accesat prin intermediul ochelarilor VR aflați în custodia Asociației Memorialul Revoluției și al Asociației pentru Promovarea Turismului Timiș. Turul conține atât informații, cât și imagini și sunete inserate pentru a evoca starea de spririt a acelei perioade, definitorie pentru Timișoara de azi.

Publicat de pe

Weekend cu opt destinații de turism în Timiș!

Lugoj, Gottlob, Recaș, Pietroasa, Lacul Surduc, Jimbolia, Murani sau Buziaș. Dintr-un capăt în altul, județul Timiș devine tot mai ofertant pentru iubitorii de călătorii în proximitate. Cel puțin opt destinații vor găzdui în acest sfârșit de săptămână evenimente care pot satisface orice turist sau public local: concerte live, tradiții, gastronomie locală, tururi ghidate, dormit sub clar de lună, plimbări pe lac sau cu bicicleta, întâlniri cu producătorii locali, întreceri sportive sau concerte de fanfară! Sunt câteva dintre activitățile la care sunt așteptați să participați și, dacă nu sunteți hotărâți, accesați link-urile de mai jos pentru informații!

 La acestea se pot adăuga ieșiri în Parcurile de aventură din județ –

https://discovertimis.com/ro/places/patru-locuri-in-timis-unde-aventura-va-asteapta – sau la ștrandurile termale.

 

Recomandare: o călătorie cu trenul poate completa experiența în mod inedit!

https://discovertimis.com/ro/places/descopera-timisul-cu-trenul

 

Evenimente 12-15 august 2022 în județul Timiș

 

12-14 august – a treia ediție a EmbargoFest, la Recaș – https://embargofest.com/

13 și 14 august – eveniment de cultură gastronomică Banat Brunch și Concert Șură de cultură la Pietroasa –

https://booking.mytransylvania.ro/event/jMVWPe9DPdLywr4/banat-brunch-pietroasa

https://www.youtube.com/watch?v=ckau34riyeI

14 și 15 august – Festivalul lubeniței de la Gottlob – https://www.facebook.com/festivalul.lubenitei.gottlob

13 și 14 august – plimbări gratuite cu catamaranul Eco Timiș pe Lacul Surduc – https://discovertimis.com/places/weekend-uri-cu-catamaranul-pe-lacul-surduc

14 și 15 august – Ruga Lugojeană, Lugoj  https://discovertimis.com/ro/events/ruga-lugojeana-2022

 

12 august – O noapte cu cortul la Domeniile Murani – https://www.facebook.com/events/733745407857955

 

13 august – Kirchweih la Jimbolia – https://www.jimboblog.com/post/2018/08/08/la-jimbolia-kirchweih-ul-tr%C4%83ie%C8%99te

14 august – Concert de fanfară sub Colonadă, Buziaș – Promenadă la Buziaș: Concerte de fanfară, plimbări sub Colonadă, băi termale și degustări de vin

Publicat de pe

Dacă Banat Brunch la Zorani vi se pare prea departe, luați trenul până la Buziaș!

Mâine, împărăteasa Sisi face o plimbare cu împăratul Franz Joszef pe sub Colonadă

 

Un moment de teatru ce reproduce fragmentul de istorie în care s-a născut Colonada din Buziaș, spectacol de fanfară, degustări de vin și preparate locale servite în Crama Aramic sâmbătă, la prânz, spectacol de muzică populară și dansuri tradiționale interpretate de membrii Ansamblului Izvorașul sunt pregătite să aibă loc mâine, 25 iunie, în stațiunea Buziaș.

 

La doar 30 de kilometri de Timișoara, unde puteți ajunge cu trenul plecând din Gara de Nord sau cu mașina personală, la Buziaș sunt pregătite mai multe evenimente de promovare turistică organizate de municipalitate cu scopul de a crește numărul de vizitatori în zonă.

Activitățile încep la ora 11,00 în parc, unde – într-un scurt moment de teatru – împărăteasa Sisi și împăratul Franz Joszef reiau discuția în care prinde contur construcția Colonadei și continuă, în acompaniament de fanfară,  la Hotel Parc, încheindu-se la Crama Aramic. Aici, mai mulți producători locali din zonă – apicultori, crescători de mangalița, producători de pâine – vor oferi gratuit spre degustare produse locale, însoțite de vinuri de Silagiu.

Acțiunea se va încheia cu un spectacol de muzică populară susținut de Adrian Stanca, Cornelia Lupulescu, Ramona Gombos.

Acțiunea de promovare a orașului Buziaș face parte din Proiectul de promovare  turistică a Banatului de sud, de sud-vest, Banatului Montan și a Clisurii Dunării de Caraș-Severin derulat de Asociația Mariam Med. Orașul Buziaș face parte din Ruta Națională Cultural Turistică “Pe urmele împărătesei Sisi”, inițiată de ing. Dorin Bălteanu și Băile Herculane.

Detalii suplimentare privind evenimentele de sâmbătă, 25 iunie 2022, puteți afla de la dna Sanda Korom, consilier , tel. 0763 079164.

Publicat de pe

Ecoturism în Timiș: plimbări pe lac cu ambarcațiuni electrice, cicloturism, drumeții sau activități de observare a păsărilor

La finalul lunii aprilie, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș a dat startul unui nou sezon de ecoturism în județul Timiș! Pentru al treilea an consecutiv au fost reluate plimbările  gratuite cu catamaranul electric Eco Timiș pe lacul Surduc, acestea urmând să se desfășoare în fiecare weekend, în perioada 30 aprilie – 25 septembrie 2022. Pentru a completa oferta activităților de ecoturism în zonă, Asociația de Turism Timiș a marcat în colaborare cu reprezentanții Clubului Sportiv Gratzu primul Traseu de cicloturism din jurul lacului, zonă în care turiștii sunt invitați să facă și drumeții cu picnic pe malul lacului.

Zona Lacului Surduc din Timiș – cel mai mare lac din vestul României – se dovedește astfel una dintre cele mai atrăgătoare destinații de ecoturism din județ, alături de comunele Pietroasa, Tomești, Românești sau Nădrag, unde

frumusețea naturii adună în zona Cascadelor Șopot sau Cornet, a drumului forestier Transluncani sau a Peșterii Românești, a Cetății Jdioara sau Mănăstirii Izvorul lui Miron, o mulțime de iubitori ai drumețiilor și cicloturismului.

Dezvoltarea ecoturismului în județul Timiș a ținut cont, pe de o parte, de tendințele tot mai accentuate la nivel mondial de promovare a unui turism verde, durabil, iar pe de altă parte, a fost puternic influențată de pandemia de covid, care a impulsionat dezvoltarea ofertelor de ecoturism ca urmare a așteptărilor venite din partea celor care doreau să petreacă cât mai mult timp în natură.

Între cele mai importante demersuri ale Asociației de Turism Timiș pentru dezvoltarea ecoturismului se numără proiectul european RORS-39, Eco Timiș – un nou produs turistic, proiect finanțat în cadrul Programului IPA-CBC România-Serbia și prin intermediul căruia a fost dezvoltată infrastructura de turism  a județului Timiș și a celorlalți parteneri din Republica Serbia. Au fost create și marcate trasee de cicloturism și drumeție în Valea Timișului, de o parte și de alta a graniței cu Serbia, au fost montate bănci, umbrare și indicatoare pentru a crește calitatea activităților în acest areal, suprapus în mare parte pe rezervații naturale. Au fost achiziționate biciclete, canoe și catamaranul cu motor electric și au fost montate două observatoare de păsări, în Rezervația Satchinez și în Pădurea Macedonia, informații privind traseele propuse putând fi găsite și pe www.eco-timis-network.eu

Un alt proiect aflat în promovare de către Asociația de Turism Timiș este Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia pe o distanță de 33 de kilometri fiind astfel cea mai lungă pistă de biciclete asfaltată din România.

Însă, cel mai recent demers al APDT în legătură cu ecoturismul este lansarea proiectului Turism cu trenul în Timiș. Mizând pe importanța dezvoltării turismului durabil în contextul în care o mare parte dintre obiectivele turistice din județul Timiș nu sunt legate prin transport de orașul Timișoara, am propus prin intermediul acestui proiect folosirea trenurilor ca mijloace de transport sustenabil spre o serie mai mare de destinații, cu dorința de a extinde aceste trasee spre regiune și chiar țările vecine.

În strânsă legătură cu acestea, Asociația de Turism Timiș promovează activități de slow travel prin intermediul evenimentelor de cultură gastronomică Banat Brunch, evenimente al căror program poate fi găsit și pe www.turismtimis.ro

Promovarea și dezvoltarea ecoturismului în Timiș reprezintă priorități aduse de către Asociația de Turism Timiș pe lista proiectelor discutate constant cu autoritățile locale din județ în contextul european al Green Deal și nu numai.

Ele vizează atât crearea și dezvoltarea infrastructurii, cât și schimbarea mentalității privind avantajele oferite de acest tip de turism.

Mai multe informații despre proiectele și activitățile Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș pot fi găsite pe aplicația digitală gratuită Discover Timiș.

Publicat de pe

Promenadă la Buziaș

Concerte de fanfară, plimbări sub Colonadă, băi termale și degustări de vin

„2 septembrie 1898. Împăratul Franz Joseph, înconjurat de-un roi aurit de miniștri și generali austrieci, coboară în gara Buziaș. Din această clipă istorică, modesta localitate de pe apa Surgașului începe să urce pe-orbita faimei și-a strălucirii. Vreme de cincizeci de ani, "Perla Banatului" va fi perla Europei Centrale, de o frumusețe și-o eleganță păstrate și mărite fără odihnă, până în 1948. Un loc cu un aer miraculos, cu ape și emanații de gaze benefice sănătății. O stațiune care a eclipsat cândva Karlovy Vary, coasta Dalmației și multe stațiuni din Italia. Buziașul cel intrat azi prea mult în penumbră...”* își pregătește un nou traseu ascendent.

20 mai 2022. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș și Primăria Orașului Buziaș relansează în acest an tradiția Concertelor de fanfară în principala stațiune a județului. Sub denumirea Promenadă la Buziaș a fost creat un produs care integrează ofertele turistice ale stațiunii balneoclimaterice de interes național și promovează călătoriile cu trenul în Timiș, cu scopul de a crește numărul turiștilor în destinație și de a reda stațiunii câteva dintre elementele culturale care au propulsat-o la un moment dat în topul destinațiilor europene. 

Proiectul propus de Asociația pentru Promovarea Turismului Timiș are două componente: 

una de promovare a turismului durabil în Timiș prin intermediul călătoriilor cu trenul și, în această componentă, au fost realizate o hartă digitală și una fizică ce cuprind șase destinații sub invitația Descoperă Timișul cu trenul! Este o componentă dezvoltată de APDT Timiș în 2021 – Anul European al Căilor Ferate și cuprinde o listă de destinații accesibile pe calea ferată din Timișoara. După orașul Lugoj, ca principală atracție propusă de APDT Timiș pentru vizitare folosind trenul, sunt cuprinse orașele Buziaș, Jimbolia, Făget, Sânnicolau Mare și Deta. Există conexiuni dese și foarte bune care permit promovarea acestor călătorii de o zi, inclusiv în școli, pentru activități de tipul Săptămâna altfel, sau excursii cu grupul pentru ghizii sau agențiile de turism.

O a doua componentă a proiectului se referă la revitalizarea turismului în stațiunea Buziaș, un oraș cu o veche tradiție, istorie și cultură  ce așteaptă să fie repuse în valoare. În acest sens, Asociația de Turism Timiș, în colaborare cu Primăria Buziaș, vor relua în această vară tradiția concertelor de fanfară din parcul Buziaș, concerte care, alături de renovarea Colonadei și lucrările de reabilitare a Parcului formează contextul în jurul căruia am construit întregul produs turistic legat de stațiune. Un produs complex, care înseamnă transportul spre destinație, obiective turistice, elemente de cazare și servit masa, activități și experiențe care pot fi găsite în Buziaș. 

Urcă-te în tren! Descoperă Timișul! 

Călătoriile pe calea ferată reprezintă o oportunitate de a dezvolta turismul în județul Timiș folosind un mijloc de transport eficient, sustenabil și sigur.

Indiferent că vorbim de excursii școlare, de turiști care doresc să călătorească în grupuri mari, de familii sau de segmente specializate de vizitatori, turismul pe calea ferată are potențialul de a oferi activități și experiențe specifice.

Mai mult, într-o destinație care nu acoperă toate legăturile de transport între marile orașe și obiective turistice mai îndepărtate, calea ferată poate fi o soluție de a dezvolta turismul, de a mări numărul călătoriilor în apropiere și de a oferi mai multe opțiuni călătorilor.

Călătoriile cu trenul sunt o formă de turism slow, care relaxează și permit turiștilor să viziteze locații multiple într-o singură vacanță. 

Proiectul nostru se potrivește, de asemenea, contextului în care Agenția Europeană de Mediu îndeamnă oamenii să aleagă transportul feroviar, iar transportul pe cale ferată s-a dovedit a fi cea mai durabilă formă de transport de persoane și marfă, emisiile de gaze cu efect de seră cauzate de această formă de transport în Europa fiind de doar 0,5%.

Într-o vreme în care sustenabilitatea este un trend-cheie în industria transportului, călătoriile pe calea ferată, Europa se mișcă și inițiază și dezvoltă rute și programe care să lege țările sale, iar România trebuie să prindă acest spirit din urmă.

Județul Timiș se aliniază în rândul celor care fac primii pași pentru dezvoltarea unui turism sustenabil prin intermediul călătoriilor ferate și lansează primul material de promovare a turismului feroviar, inițiind câteva rute pretabile pentru turism de weekend sau de o zi , pentru familii cu copii, grupuri de tineri sau excursii școlare.

Programul spectacolelor de fanfară 2022:

Două trompete, un tenor, un trombon și o tubă vor învălui promenada în ritmuri de vals, tango, polka, evergree-uri, muzică clasică transpusă în stil modern și piese muzicale interpretate în stil dixieland.

Spectacolele vor avea loc sub Colonadă, lângă Izvorul Iosif și Grădina bănățeană,  din două în două săptămâni, în zilele de duminică, de la ora 12,00 astfel:

28 mai, ora 11,00 – în cadrul manifestărilor Zilele Colonadei și Festivalul veveriței

12 și 26 iunie – ora 12,00

10 și 24 iulie – ora 12,00

14 și 28 august – ora 12,00

11 și 25 septembrie – ora 12,00

9 octombrie – ora 12,00, în cadrul manifestării Festivalul papricașului.

Muzica de fanfară, este un gen muzical cântat de o fanfară – formație alcătuită în majoritate din diverse instrumente de suflat și de percuție. Provine din semnale militare sau de vânătoare și este folosit în ceremonii solemne.

Deși toata lumea, știe ce este o fanfară, puțini sunt cei care au avut ocazia de a asculta una și de a experimenta atmosfera creată de o astfel de reprezentație. De-a lungul anilor, în județul Timiș au răsunat notele muzicale ale fanfarei militare, până în anul 2002, când a fost desființată ca urmare a restructurării armatei. După o lungă pauză, foști membri ai fanfarei militare readuc la viață ceea ce astăzi cunoaștem ca fanfara Pro Amiciția, coordonată de  domnii Ciprian Cipu și Dan Didovici. Dorind să revitalizeze tradiția conform căreia în Banat fiecare localitate avea o fanfară, Pro Amiciția este mai mult decât un quintet de suflători cu instrumente de alamă, este un model de promovare culturală care se dorește revitalizat prin implicarea în mare măsură a tinerilor. Așa a luat naștere colaborarea cu studenții de la Conservator și cu elevii liceului de muzică „Ion Vidu” din Timișoara care fac parte din componența fanfarei și pe care domnul Didovici îi numește cu drag „pepiniera culturală”.

 

Pachete de spa și experiențe pentru familii

Astăzi la Buziaș se tratează bolile cardiovasculare, boli ale sistemului nervos central, tulburări neuro-psihice, afecțiuni ale tubului digestive, afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție și metabolism și afecțiuni ginecologice.

Particularitatea stațiunii este dată și de concentrația aerului, similară unei locații situate la o altitudine de 1000 m. Acest fenomen se datorează parcului dendrologic din Buziaș. Cele 20 hectare adăpostec o mulțime de specii rare de copaci, cel mai important fiind Platanul. Aceștia permit ionizarea aerului și creează binecunoscuta „alee a ionilor negativi”, o atracție turistică pentru orice persoană afectată de stres deoarece concentrația de ioni ajută la instalarea unui efect calamnt asupra sistemului nervos.

În afara acestor cure, însă, turiștii se pot bucura în Buziaș de oferte de cazare și servicii complexe, ce includ acces la piscină, saună, jacuzzi și salină. Informații și rezervări la tel. 0758 035753 – www.statiuneabuzias.ro

 Restaurantele din oraș pot satisface poftele cele mai diverse, iar cramele de pe Dealurile Silagiu sunt o atracție de neratat.

 

Cramele de pe dealul Silagiului

Supranumit “satul asezat pe trei văi”, Silagiu are un hotar deluros, foarte productiv, în care se cultiva viță de vie și face parte din unul dintre cele cinci centre viticole ale Banatului – regiunea viticolă din jurul Buziașului.

Astăzi, dealul Silagiului găzduiește cinci crame care produc vinuri autohtone, din struguri proprii și care oferă vizitatorilor ocazia de a organiza degustări, vizitarea cramei și organizarea de evenimente.

·       Crama Agape Artă&Natură

Adresa: Loc Silagiu, nr. 50, jud. Timiș

Telefon: +40 732 423 357

Contact: adalbertmarton@yahoo.it 

Instagram: #agapewine

Facebook: agape artă&natură

 

·       Crama Aramic

Adresa: Localitatea Silagiu, Jud. Timiș

Telefon: +40 744 306 727

E-mail: office@crama-aramic.ro

Website: www.crama-aramic.ro

 

·       Crama Dealul Dorului

Adresa: Ferma 3, Loc. Buziaş, Jud. Timiş

Telefon: +40 744 617 981

E-mail: doru.husarciuc@dealuldorului.ro

E-mail: vanzari@dealuldorului.ro

Site: www.dealuldorului.ro

 

·       Crama Thesaurus

Adresa: Str. Semenicului, Nr. 100, Loc. Buziaș, Jud. Timiș

Telefon: +40 725 964 334

Coordonate GPS: 45.632970, 21.627471

office@thesauruswines.ro

 

·       Domeniile Sera

Adresa: Str. Principală, nr. 2, Buziaș, jud. Timiș

Telefon: +40 769 065 808

Coordonate GPS: 45.646071, 21.616140

 

Destinația Buziaș

Transport: tren, auto, drumeții locale

Experiențe: băi termale, muzeu, crame, aerodrom AeroWest Buziaș

Obiective: Colonada, expoziția de păpuși, Colecția Iulia Troceanu

Cazare și masă: info aplicația digitală DT

Info turism: consilier Horia Chiruță, tel. 0758 035753

Publicat de pe

1 Mai – cu catamaranul pe Lacul Surduc

La finalul lunii aprilie dăm startul unui nou sezon de ecoturism în județul Timiș! În perioada 30 aprilie – 25 septembrie 2022 se vor relua plimbările gratuite cu catamaranul electric Eco Timiș pe lacul Surduc.

Rezervația Naturală Lacul Surduc, cel mai mare lac din vestul României, va putea fi admirată de pe ambarcațiunea pusă gratuit la dispoziția celor care vizitează destinația. În plus, puteți să vă bucurați de traseul de cicloturism din jurul lacului, de drumeții și experiențe gastronomice în zonă!

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș va relua plimbările cu Catamaranul cu motor electric Eco Timiș pe lacul Surduc în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10,00 – 16,00. Pentru grupurile mai mari de opt persoane se recomandă programări la numerele de telefon 0721 779 225 și 0720 851517.

Având o capacitate de opt locuri, catamaranul are motor electric, este complet nepoluant și a fost achiziționat de APDT Timiș prin intermediul proiectului european RORS-39, Eco Timiș – un nou produs turistic cu scopul de a contribui la dezvoltarea serviciilor de turism din Timiș prin promovarea Rezervației Naturale Lacul Surduc.

Catamaranul – aflat în prezent în custodia Primăriei Fârdea – se află acostat pe malul lacului Surduc, iar accesul public al turiștilor la îmbarcarea și debarcarea de pe catamaran se va face de pe drumul public spre lac, la intrarea de pe drumul național spre Centrul de Studii Biblice și este marcat de indicatoare Eco Timiș.

Mizând astfel pe turismul ecologic și pe o dezvoltare durabilă a zonei, Turism Timiș îi invită pe călători să descopere arealul în care se află cel mai mare lac din județ, să petrecă mai multe zile făcând plajă, drumeții, vizite la obiectivele turistice din zonă. Turiștii pot găsi locuri de campare pe malul lacului sau cazare la pensiuni și căsuțe pe malul lacului. Pot face picnic sau pot servi masa în locațiile deschise în localitățile Zolt, Fârdea, Gladna Română sau Dumbrava.

Serviciilor de ospitalitate din zonă li se adaugă din acest an și cele oferite în Gospodăria lui Mihai Iamandi din Zolt, acolo unde turiștii pot servi un prânz tradițional cu specific local și nu numai.

Opțiuni de petrecere a timpului liber în zona Lacului Surduc

  1. Vizită la Mănăstirea Fârdea, mănăstire de călugărițe având Hramul Adormirea Maicii Domnului ( tel. 0256 335473)
  2. Vizită la Biserica de lemn din Zolt (informații Părinte Anișorac, tel. 0720 037753)
  3. Prânz tradițional în gospodăria lui Mihai Iamandi din Zolt nr. 10 (tel. 0725 737841)
  4. Vizită la Muzeul Traian Vuia (orar 10,00-18,00, tel.0728 962960)
  5. Vizită la atelierul olarului din Dumbrava (tel. 0721 689 776)
  6. Prânz, gustare La Șura în Dumbrava (programări tel. 0721 689 776)
  7. Picnic, prânz pe malul lacului La Luma (tel. 0735 663163)
  8. Cicloturism în jurul Lacului Surduc (traseu pe www.turismtimis.ro)
  9. Agrement – închiriere hidrobiciclete (Plaja La Luma)
  10. Pescuit recreativ– în afara perioadei de prohibiție https://www.info-delta.ro/ordin-prohibitie-2022-monitorul-oficial

Cazări

  • Hostel Magda (33 camere), tel. 0722 436 144
  • Cabana Magda (3 domitoare), tel. 0722 436 144
  • Pensiunea Maria, Fârdea (3 camere), tel. 0733 977 189
  • Pensiunea Casa Ana, Gladna Română nr. 165, tel. 0741 084172
  • Pensiunea La Dănilă, Gladna Română, tel. 0256 312808
  • Campare cu cortul pe malul lacului, Info locație tel. 0733 977 189
  • Căsuțe pe malul lacului La Luma, tel. 0735 663163
  • Hanul lui Bogdan, Făget, tel. 0731 914852
Publicat de pe

Locuri de vizitat în România cu întreaga familie

La începutul verii, Twinkl v-a invitat să ne scrieți recomandările dumneavoastră de locuri de vizitat în România mai puțin cunoscute, potrivite pentru întreaga familie. Găsiți aici o hartă a câtorva dintre aceste locații, ce vă așteaptă să le descoperiți.

familie privind spre apusul soarelui

Vă pregătiți să vă bucurați de câteva zile libere, dar ați prefera să evitați destinațiile turistice foarte aglomerate, sau nu vreți să vă depărtați prea mult de casă? Sau poate că programul încărcat nu vă permite decât un sfârșit de săptămână de relaxare, și ați prefera să nu petreceți prea mult timp pe drum!

Indiferent de motiv, merită să vă faceți timp pentru a descoperi o parte din bogăția și varietatea unor locuri de vizitat din România. Redescoperiți, împreună cu întreaga familie, frumusețea și ospitalitatea unor obiective poate mai puțin cunoscute, dar pline de farmec.

Twinkl vă oferă în cele ce urmează surse de inspirație pentru zilele libere petrecute în familie, pornind de la câteva dintre recomandările părinților, profesorilor și specialiștilor din toate zonele țării.

Citiți continuarea

https://www.twinkl.ro/blog/locuri-de-vizitat-in-romania

 

 

 

Publicat de pe

Comunicat de presă – Județul Timiș se promovează la Târgul de Turism al României: Tururi ghidate în destinație!

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, va participa, în perioada 23-27 februarie 2022, la Târgul de turism al României, desfășurat la Romexpo București. Este prima participare fizică pe care APDT Timiș o are la cel mai mare eveniment de promovare turistică din țara noastră, după declanșarea pandemiei de COVID.

Tema principală a activităților din stand la această ediție o reprezintă Tururile ghidate în destinația Timiș, în contextul în care interesul turiștilor pentru călătoriile în destinații de proximitate este tot mai ridicat după ridicarea restricțiilor de Covid. Alături de acestea, în stand sunt programate să aibă loc întâlniri și discuții cu vizitatorii, degustări de produse tradiționale și de vinuri din podgoriile timișene.

În colaborare cu Asociația Breasla Ghizilor, APDT Timiș a realizat trei materiale video pentru trei tururi tematice în oraș – Turul Revoluției din 1989  (ghid de turism Ludovic Satmari), Turul Cetății Timișoara (ghid de turism Dan Codre) și Turul Piața Unirii (prezentat de prof. ghid Florentina Popescu). Filmele vor fi prezentate în standul județului Timiș, acolo unde, în paralel, cei interesați vor avea la dispoziție ochelari VR pentru a putea descoperi județul Timiș prin intermediul Tururilor virtuale – Jimbolia, orașul celor șase muzee, Turul Bisericilor de lemn și Frumuseți naturale în Țara Făgetului.

O a doua componentă a promovării o va reprezenta reîntâlnirea cu patrimoniul gastronomic al Banatului prin intermediul evenimentelor Banat Brunch. APDT Timiș va prezenta la Târgul de turism din București, pe lângă programul evenimentelor culturale 2022, și Programul Banat Brunch 2022 și va oferi vizitatorilor posibilitatea de a degusta vinuri din podgoriile Silagiu și brânzeturi artizanale obținute de la crescătorii de animale din Coșteiu de Sus, comuna Margina, în cadrul unor activități în stand programate zilnic, la orele 12,00, 14,00 și 16,00.

Respectând formatul din ultimii ani, în standul județului Timiș au fost invitați și se vor afla reprezentanți ai industriei ospitalității locale, ai Primăriei Municipiului Timișoara și Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, reprezentanți ai membrilor APDT Timiș și ai altor colaboratori din domeniul turistic.

În stand vor fi oferite mai multe materiale de promovare turistică pregătite de Aeroportul Internațional Timișoara, Orașul Deta, Primăria Comunei Fârdea, Asociația Cries și alții.

 Ochelarii VR se vor afla în standul Timișului pentru Tururi virtuale în județ
Ghid de turism Dan Codre prezintă la TTB 2022 Turul Cetății Timișoara
Publicat de pe

Gustă diversitatea bănățeană – un proiect între tradiții și digitalizare

16 restaurante din județul Timiș sunt în prezent incluse pe un traseu semnalizat al gastronomiei bănățene! Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș și Asociația Patronală Horetim au încheiat proiectul de promovare a patrimoniului cultural local Gustă diversitatea în grai bănățean, proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Proiectul a cuprins mai multe etape, printre acestea numărându-se introducerea rețetelor tradiționale din Banat în meniurile restaurantelor din Timișoara, crearea unei Hărți a locațiilor cuprinse în proiect și marcarea acestora cu simboluri specifice ale proiectului sintetizat într-un QR Code, realizarea de materiale de promovare, dar și editarea unui volum care cuprinde rețete tradiționale din Banatul de Câmpie, lucrare semnată de prof. Mărioara Pisat.

Locațiile incluse în proiect sunt marcate încă de la intrare, iar clienții pot consulta meniul produselor tradiționale din restaurant prin intermediul unui QR Code realizat de APDT Timiș și pus la dispoziția fiecărei locații partenere.

De asemenea, info-centrele turistice din Timișoara și din județ, cât și Asociația Horetim au primit materialele de promovare pentru turiști, hărțile cu detalii privind restaurantele incluse în proiect și volumele de gastronomie bănățeană.

Proiectul a demarat în vara acestui an având dublul scop de a dezvolta oferta de servicii destinate turiștilor care ajung în destinația noastră prin promovarea patrimoniului gastronomic local, dar și de a sprijini industria ospitalității în această perioadă marcată de pandemia de COVID.

De la demararea proiectului s-au alăturat demersului 16 restaurante din întregul județ – Timișoara, Lugoj și Altringen, iar lista celor care doresc să introducă în meniurile lor produse tradiționale din Banat rămâne deschisă și ea poate fi accesată oricând, din întreaga lume, pe aplicația digitală Discover Timiș sub denumirea Gustă diversitatea.

>> Popas prin cuina Banatului de Câmpie

Publicat de pe

Sărbători de iarnă în gospodăriile bănățene

Sărbătorile de iarnă se apropie cu repeziciune și, odată cu ele, oamenii intră în atmosfera finalului de an, a zilelor în căutare de liniște și bucurii alături de cei dragi. Respectând măsurile de siguranță necesare, în mai multe locuri din Timiș se pregătesc evenimente specifice Sărbătorilor de iarnă, evenimente care vă invită să trăiți atmosfera satelor din Banat, așa cum este ea în preajma Crăciunului, să experimentați în diferite feluri bucuria Sărbătorilor.

Pomana porcului și Târg cu vânzare la Zolt

De 1 Decembrie sunteți așteptați în Zolt! Să beți răchie fiartă și să mâncați cârnați, să vă bucurați de Pomana porcului după tradiții bănățene! În gospodăria domnului Mihai, o Cuină bănățeană veritabilă, începe o serie întreagă de evenimente pregătite special pentru voi pe parcursul lunilor decembrie și ianuarie, pentru a vă bucura din plin de atmosfera Sărbătorilor de iarnă, așa cum sunt ele trăite în satele din Banat.

Programul zilei începe de dimineață, când gazda vă așteaptă cu răchie, vin fiert și un aperitiv cu produse locale: ceapă, brânză, slănină și zacuscă făcută în casă. Și nu veți avea timp de pauză pentru că urmează felul principal: o mâncare la ceaun făcută cu carne proaspătă de porc. Nu doar că veți putea servi o diversitate de produse pregătite după rețete bănățene – unde condimentele adunate de la toate etniile din zonă fac din mâncare un șir interesant de experiențe – dar veți și putea participa la preparea bucatelor alături de gazdă.

Caltaboș cu un pic de coriandru, cârnați ușor picanți sau murături după rețete secrete sunt doar câteva dintre produsele care se vor afla și spre vânzare, alături de alte bunătăți din zonă: miere, nuci, castane și mere, gemuri și alte specialități făcute în casă.

Evenimentele vor avea loc în întâi, 11 și 18 decembrie, 8 și 15 ianuarie, iar participarea la un astfel de eveniment, desfășurat în aer liber, costă 100 de lei pentru adulți, iar copiii nu plătesc. Cei care doresc să participe la evenimente pot suna pentru programare la tel. 0725737841 sau pot merge direct la gazdă, în satul Zolt la nr.10.

Târg de Crăciun în curtea Casei Ferch din Deta  – ANULAT

Timp de două zile, în 18-19 decembrie, între orele 10-18, în curtea Casei Ferch din Deta (Str. Victoriei nr.27-29) va avea loc o nouă ediție a Târgului de Crăciun în aer liber. Vizitatorii vor putea găsi decorațiuni de Crăciun, produse tradiționale, lucrări realizate de meșteșugari din Banat, obiecte cu specific de Sărbători și produse locale. În curtea casei se vor servi gulaș, preparat după rețetă tradițională, și ceai cald. Informații la tel. 0727 013332.

Cu săniuța pe Dealurile din Coșteiu de Sus

Pregătiți-vă săniuțele! Dacă zăpada își face drum și prin Timiș iarna aceasta, derdelușul e pregătit pe dealurile din Coșteiu de Sus, iar căruța lui Nea Ștefan e gata de plimbare. Locurile cele mai bune pentru săniuș le puteți afla doar de la Damaris, ghidul local din Margina, la tel. 0723 124952.

Vin fiert la Conac

La doar 25 de kilometri de Timișoara, Domeniile Murani vor fi deschise toată luna decembrie în condiții de siguranță pentru oaspeți. Vin fiert și sarmale în foi de varză murată, ciolan afumat cu murături și mămăligă coaptă pe plită sunt doar câteva dintre bunătățile pe care le veți putea găsi în restaurantul de la conac, alături de plăcintele dospite, simple, cu varză sau cu brânză. Programul de funcționare este de luni până duminică între orele 9,00-17,00.